Într-o ceaţă socială generalizată, numeroşi filatelişti apreciază consternaţi că în zilele
noastre a scăzut drastic numărul colecţionarilor şi al pasionaţilor de
maximafilie şi cartofilie. Constatăm şi deplângem situaţia fără a încerca să
acţionăm energic pentru corectarea ei. Fiecare dintre noi ar trebui însă, măcar
o clipă, să-şi reamintească faptul există încă persoane care constituie model
de implicare în perpetuarea unei pasiuni şi de dezvoltare permanentă a acestei
pasiuni. Exponentul incontestabil al acestui tip de persoană este doamna avocat
Antoaneta SCĂRLĂTESCU. Se adaugă, cu discreţia caracteristică, domnul inginer
Romeo Alexandrescu, omul care a “dospit” şi a explodat spectaculos acum.
Doamna avocat Antoaneta SCĂRLĂTESCU a preluat gena hobby-ului cartofil şi maximafil de la tatăl său, Grigore Scărlătescu, colecţionarul român recunoscut pe plan mondial pentru meritul de a fi fost deschizătorul de drum în domeniul realizării, schimburilor şi colecţionării de cărţi poştale ilustrate tip T.C.V. (timbré côté vue). Marele dumneaei merit este acela de a fi activat cu ardoare pentru perpetuarea acestui hobby prin propria activitate dar, mai cu seamă, de a fi descoperit căile pe care să acţioneze pentru a depista alţi pasionaţi dispuşi să contribuie împreună la dezvoltarea şi consacrarea maximafiliei, domeniu derivat al colecţiilor ilustratelor T.C.V.. Unul dintre discipolii ”curentului Scărlătescu” a fost doctorul Valeriu Neaga. Relaţia filatelică specială stabilită cu acesta a fost relatată în numeroase împrejurări, incluzând între acestea şi editarea cărţii memorialistice dedicate tatălui dumneaei.
Doamna avocat Antoaneta SCĂRLĂTESCU a preluat gena hobby-ului cartofil şi maximafil de la tatăl său, Grigore Scărlătescu, colecţionarul român recunoscut pe plan mondial pentru meritul de a fi fost deschizătorul de drum în domeniul realizării, schimburilor şi colecţionării de cărţi poştale ilustrate tip T.C.V. (timbré côté vue). Marele dumneaei merit este acela de a fi activat cu ardoare pentru perpetuarea acestui hobby prin propria activitate dar, mai cu seamă, de a fi descoperit căile pe care să acţioneze pentru a depista alţi pasionaţi dispuşi să contribuie împreună la dezvoltarea şi consacrarea maximafiliei, domeniu derivat al colecţiilor ilustratelor T.C.V.. Unul dintre discipolii ”curentului Scărlătescu” a fost doctorul Valeriu Neaga. Relaţia filatelică specială stabilită cu acesta a fost relatată în numeroase împrejurări, incluzând între acestea şi editarea cărţii memorialistice dedicate tatălui dumneaei.
 |
| facsimil din cartea "Precursori ai maximafiliei". |
Soluţia intuită, ca reacţie
activă la starea de nepăsare faţă de prăbuşirea maximafiliei, de un grup de inimoşi
maximafilişti dispuşi să menţină “flacăra maximafiliei româneşti” prin
organizarea la nivel naţional a Societăţii Române de Maximafilie “dr. Valeriu
Neaga” a fost apreciată ca fiind
salvatoare de doamna avocat Scărlătescu şi ca urmare, dumneaei s-a implicat
imediat în demararea activităţii tinerei asociaţii. Tot respectul colegilor pentru
modul în care, ca membru fondator, a apărat prestigiul Societăţii Române de
Maximafilie ”Dr. Valeriu Neaga” într-un moment de grea cumpănă a existenţei
asociaţiei, eveniment care îşi va găsi evocarea şi judecata în viitoare pagini
de istorie a maximafiliei. Acordarea titlului de “Membru de Onoare” al
societăţii noastre este doar un infim semn de recunoaştere a marilor merite din
domeniul maximafil şi al respectului infinit pe care-l merită DOAMNA avocat Antoaneta SCĂRLĂTESCU.
 |
| Coperta cărţii memrialistice |
 |
| Onorat cu o dedicaţie... |
Antoaneta SCĂRLĂTESCU. Continuitatea mărturisită.
”Lucrarea bilingvă
(română-engleză) a Doamnei avocat, Antoaneta Scărlătescu, este un motiv de
interes nu numai pentru maximafiliștii români ci și pentru cei din întreaga
lume. Este o carte pe care dacă nu ar fi fost scrisă de distinsa maximafilistă,
avocat Antoaneta Scărlătescu, nu ar fi fost scrisă de nimeni și nu pentru că
este dedicată memoriei părintelui său ci pentru că prezintă piese selecționate
din perioada de început al TCV-urilor (sfârșitul secolului XIX și începutul
secolului XX) și a maximafiliei, așa cum a fost definită pentru început în
Franța în anul 1932. Cartea bogat ilustrată, cu peste 75 piese de maximafilie,
este structurată pe câteva direcții: memoriei muzicologului, bancherului și
colecționarului Grigore Scărlătescu; amintirii privind contribuția la
dezvoltarea maximafilei românești, și nu numai, a doctorului Valeriu Neaga;
evocării participărilor autoarei la diverse manifestări filatelice de nivel
internațional și a titanilor maximafiliei mondiale pe care i-a cunoscut cu
acest prilej; selecționării unor piese (TCV și ilustrate maxime), dintre care
unele cu valoare de unicat aflate în colecția distinsei autoare”.
ing. Dan Dobrescu - rev.
“philatelica.ro", nr.2/2009
DOUĂ GENERAŢII.
Stimată d-nă Scărlătescu, după părerea
mea sunteţi persoana cu cea mai „longevivă" activitate în maximafilie. Aţi
preluat pasiunea tatălui dvs., mare colecţionar şi realizator de TCV-uri de la
sfârşitul sec. XIX şi început de sec. XX şi aţi dus-o, cu evlavie aş putea
spune, până în prezent. Aţi trecut de la perioada colecţionării de ilustrate
TCV, considerată pe bună dreptate precursoare a maximafiliei, prin toate
etapele evoluţiei acestei pasiuni spre maximafilia actuală. Aţi asistat în
această perioadă la toate transformările survenite în fundamentarea
principiilor care reglementează activitatea colecţionistică, expoziţională şi
mai recent publicistică de gen. Aţi fost martor activ la crearea şi evoluţia
structurilor organizatorice ale acestui domeniu de colecţionare. Impresionantă
această activitate, impresionantă pasiune, de aceea mi-aş permite să vă pun
întrebarea:
Ce semnificaţie a avut şi are maximafilia pentru dumneavoastră.?
Pentru mine maximafilia este o punte între trecut şi viitor. În ceea ce mă priveşte am considerat-o o disciplină colorată în realizarea dorinţei de cunoaştere, de comunicare, de continuare a unor relaţii câştigate prin corespondenţă şi schimburi de TCV-uri, în dorinţa realizării ilustratei maxime al cărei farmec constă în includerea unitară a interesului cartofii cu cel filatelic, marcofil şi evident, poştal.
Ce semnificaţie a avut şi are maximafilia pentru dumneavoastră.?
Pentru mine maximafilia este o punte între trecut şi viitor. În ceea ce mă priveşte am considerat-o o disciplină colorată în realizarea dorinţei de cunoaştere, de comunicare, de continuare a unor relaţii câştigate prin corespondenţă şi schimburi de TCV-uri, în dorinţa realizării ilustratei maxime al cărei farmec constă în includerea unitară a interesului cartofii cu cel filatelic, marcofil şi evident, poştal.
Mai concret, cum apreciaţi această
„punte"?
Cărţile poştale, simplele TCV-uri sau cu întreita
concordanţă ce conferă caracterul de ilustrată maximă, circulate către
sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, referindu-mă la cele colecţionate de
tatăl meu, Grigore Scărlătescu, puse în valoare - nădăjduesc - de mine, aduc
generaţiilor mai tinere imagini ale unor realităţi sociale, economice, etnice,
politice chiar, reflectând tehnica şi autenticitatea perioadei de referinţă,
existenţa unor relaţii ce aveau ca temei pasiunea comună de a continua
corespondenţa „outre mer", în condiţiile prezentate, schimbul fiind
raţiunea colecţionarilor.
Amintind de contacte de schimb
prin corespondenţă, păstraţi în colecţia dvs. piese ale unor persoane mai
deosebite?
Bineînţeles, sunt destul de numeroase, m-aş rezuma
să amintesc de Mohamed Rashed din Egipt, persoană de o consecvenţă rar întâlnită
faţă de care tatăl meu avea o consideraţie deosebită remarcând că pe lângă
faptul că poseda deosebite posibilităţi financiare, era o persoană cu o vastă
cultură, urmărind ca prin alegerea pieselor ce le expedia să evidenţieze
specificitatea, unicitatea, pitorescul ţării sale. Aş mai menţiona numele lui
G. Kurokava din Japonia şi S. Awaia din China care trimiteau stampe reproduse
pe cărţi poştale cu marca aplicată pe partea pictată. De asemenea, E.N.
Kallmann, fervent corespondent din Australia sau C. Bouvier din Belgia care
trimitea numeroase piese din multele sale călătorii în afara ţării. Aş putea
înşira încă numele a multor personalităţi ale vremii.
Din respect pentru o parte din conaţionalii mei
corespondenţi de TCV-uri de la începutul sec. XX aş dori să menţionez doar
câteva nume: d-na Arion din Bucureşti, Mihai Holban din Mogoşeşti şi al
studentului (de atunci) Emil Alexandrescu din Turnu Severin, persoane despre
care mai am unele informaţii.
Cum aţi preluat maximafilia ca
pasiune, ca hobby sau ca o datorie morală şi o cinstire a memoriei tatălui
dvs.?
Consider că toate la un loc în egală măsură. În
primul rând pentru mine este o pasiune generatoare de aleasă satisfacţie
estetică, de întoarcere la momentele în care tatăl meu îmi explica detaliile
care dădeau valoare unei piese, de bucurie că prin alcătuirea exponatelor
prezentate la diverse expoziţii de profil şi stând alături de personalităţi de
renume în domeniu am adus un argument (colecţia Grigore Scărlătescu) pentru a
susţine că noi, românii, am fost în avangarda acestei preocupări. Am cunoscut
în aceste împrejurări corifei ai filateliei şi implicit ai maximafiliei pe care
i-am amintit cu o consideraţie deosebită în cartea mea, PRECURSORI
Al MAXIMAFILIEI - modest omagiu adus memoriei tatălui meu.
Participând cu această carte în clasa de "Literatură" a World
Stamp Exhibition -CHINA 2009, mi-am amintit de partenerii de
schimb din această ţară şi am rememorat timpurile în care purtam cu ei o
corespondenţă susţinută.
Ce ne puteţi spune despre
activitatea maximafilă din prezent?
Am pomenit iniţial de o „punte" care leagă
trecutul de viitor, în ideea majoră că maximafilia are o frumoasă istorie şi nu
este un deziderat fără conţinut. Am deplină consideraţie pentru cei care se străduiesc
astăzi să întreţină această preocupare şi nu voi da nume, dar toţi sunt vii în
memoria mea prin tot ceea ce întreprind şi organizează: expoziţie sau exponat
deopotrivă. Am participat la multe expoziţii, certificatele mele confirmă
această activitate şi nu ştiu dacă aş aminti ultima participare de la Bacău în
2009 sau prima de la Tg. Mureş în 1974.
Doamnă Scărlătescu, ţin să vă mulţumesc mult pentru timpul acordat şi fiindcă ne aflăm în preajma unei frumoase aniversări a zilei dumneavoastră. de naştere, vă rog să-mi permiteţi să vă urez din partea mea, cât şi din partea editorilor şi a cititorilor revistei “philatelica.ro”, multă sănătate, fericire, zile senine şi multe succese în toată activitatea Dumneavoastră.
Doamnă Scărlătescu, ţin să vă mulţumesc mult pentru timpul acordat şi fiindcă ne aflăm în preajma unei frumoase aniversări a zilei dumneavoastră. de naştere, vă rog să-mi permiteţi să vă urez din partea mea, cât şi din partea editorilor şi a cititorilor revistei “philatelica.ro”, multă sănătate, fericire, zile senine şi multe succese în toată activitatea Dumneavoastră.
La mulţi ani stimată doamnă!
A consemnat dr.Ioan DANILIUC
Scărlătescu este
denumirea unei glorioase dinastii - care se întinde de-a lungul a trei secole
(XIX - XXI), la confluenţa mileniului al II-lea cu cel de-al III a -în
practica, arta şi ştiinţa colecţionisticii de ilustrate. Întâi a fost GRIGORE
(Gregoriu), românul care, astfel cum documentele vremii o atestă, s-a aflat pe
primul rând al întâistătătorilor zămislitori de TCV-uri de pe mapamond. Prin
bunăvoinţa urmaşei sale, am avut şansa de a frunzări ceea ce familia a mai
putut salva de pe urma unui destin nedrept şi distructiv: câteva sute de cărţi
poştale şi TCV-uri, expediate din întreaga lume (dacă e să te ghidezi după
emitentul francaturii poştale, este vorba despre o lume căreia, în mare parte,
i-a dispărut până şi numele din hărţi şi din atlasele de geografie; mă refer,
fireşte, la meteoricele colonii), toate ţintind acelaşi destinatar:
SCARLATESCO, România. Am avut privilegiul să frunzăresc un „Caiet de
Geografie", alcătuit din cărţi poştale ilustrate şi TCV-uri, migălos înjghebat
de colecţionar pentru a fi redat uzului şcolar al fiicei sale. Am avut şansa de
a ţine în braţe una dintre cutiile de carton confecţionate personal de
Scărlătescu la 1900 în care îşi sorta ilustratele. Regretul meu, enormul meu
regret constă din faptul că, pe de o parte, niciodată
nu am văzut o realizare colecţionistică marca Grigore Scărlătescu, cu toate că
- numărul mare de corespondenţi stă drept mărturie - românul era nu numai
colecţionar, ci şi realizator. Pe de altă parte, regretul
meu enorm are în vedere împrejurarea că nu am vizionat niciodată exponatul de
TCV/maximafilie al dinastiei Scărlătescu, preluat, aranjat şi expus în secolul al
XX-lea de Antoaneta Scărlătescu, doamna avocaturii şi
maximafiliei, astfel cum am avut inspiraţia să
o apelez în chiar primul număr, din 2009, al revistei philatelica.ro.
Reţin, din destăinuirile d-sale, impresia păstrată de la o expoziţie organizată
în fosta Uniune Sovietică: la vederea pieselor expuse de colecţia Scărlătescu,
sovieticii au căzut în genunchi şi care mai de care se închinau. Nimeni nu
crezuse până atunci în existenţa unor asemenea dovezi...
Zilele astea, la împlinirea unei vârste venerabile care trădează tinereţea perpetuă a doamnei avocat Antoaneta Scărlătescu, se cuvine ca Maximafilia - românească şi de pretutindeni - să se aşeze din nou în genunchi şi să închine urarea de „La mulţi anii", atotcuprinzătoare-în simplitatea sa, actualului patriarh al mişcării noastre maximafile, câţi mai suntem din mulţi câţi am fost...
Zilele astea, la împlinirea unei vârste venerabile care trădează tinereţea perpetuă a doamnei avocat Antoaneta Scărlătescu, se cuvine ca Maximafilia - românească şi de pretutindeni - să se aşeze din nou în genunchi şi să închine urarea de „La mulţi anii", atotcuprinzătoare-în simplitatea sa, actualului patriarh al mişcării noastre maximafile, câţi mai suntem din mulţi câţi am fost...
av.
Leon IANCOVICI, AIJP
