ÎN LOC DE CURRICULUM FILATELIC
Curierul
Filatelic, Anul VI, nr. 64 - 65 ♦ iulie - august 1995
Născut la 26
septembrie 1937 în Muşeniţa - Climăuţi din judeţul Suceava, după absolvirea Facultăţii
de filologie de la Universitatea din Bucureşti, promoţia 1964, întră în
învăţământ unde, pe parcursul anilor, în urma examenelor depuse, obţine titlul
de profesor gradul I, devenind ulterior directorul şcolii „Ion Creangă"
din Bacău. Activă personalitate în climatul intelectual al Bacăului, dl. prof.
Semenov este preşedinte al Filialei UNICEF-Bacău, director editor al revistei
„Convorbiri didactice” de limbă şi literatură română pentru învăţământul
preunivcrsitar, şi preşedinte al Asociaţiei Filatelice „Grigore Pascu” din
Bacău.
Începuturile
activităţilor filatelice îşi au rădăcinile prin anii 1958 pe când urma şcoala
pedagogică din Bucureşti. îndrumat îndeaproape de Petre Huică, Ioan Stănescu,
Aurel Stanciu şi în special de dr.Valeriu S. Neaga, cunoscuţi filatelişti
români, dl prof. Mihai Semenov îşi canalizează aproape în exclusivitate
activitatea filatelică spre maximafilie. Reuşeşte după ani şi ani de muncă
asiduă să realizeze exponate de o incontestabilă valoare expoziţională;
exponatele sale „Istoria comparată a literaturii române", „Istoria literaturii
române de la Dosoftei la Arghezi" (un valoros exponat tematic completat cu
numeroase documente inedite), „Portretul feminin (singular) în pictura
europeană", „Flori de seră şi apartament" ca şi „Ornitologie -
evoluţia speciilor", sunt exponate ce obţin excepţionale medalii la
expoziţia mondială din Thailanda-Bangkok, „Socfilex", „Balcanmax" -
Braşov, ca şi la expoziţiile bilaterale România-Ungaria, Ungaria-România,
România-China, „Balkanmax" de la Atena. Deosebitele sale cunoştinţe în
domeniul filatelic, sunt atuurile care îl propulsează, ca membru de juriu la
expoziţiile internaţionale şi naţionale din Ungaria, Craiova, Cluj, Botoşani
etc.
De numele
prof. Semenov se leagă şi realizarea cunoscutelor seturi de suporturi color
„Galeria scriitorilor români" din care, până în prezent, a editat 36 de
exemplare.
Contribuţia
dânsului la recenta expoziţie naţională de filatelic pentru copii şi tineret –„UNICEF
'95” - Bacău, a fost hotărâtoare dovedind încă odată că este unul dintre filateliştii
de bază români care, cu ajutorul valoroaselor sale exponate, devine un adevărat
popularizator ai filatelic noastre în străinătate iar datorită deosebitelor
sale calităţi organizatorice, este unul din stâlpii de bază ai filateliei
române.
prof. Aurel ANTON - (AIJP)
*********************
CONSEMNARE ÎN
"ENCICLOPEDIA JUDEŢULUI BACĂU"
Prof. SEMENOV Mihai, editor de revistă,
publicist, filatelist. Profesor de limba şi literatura română. N. 26 septembrie
1937, comuna Climăuţi, jud. Suceava.
Şcoala primară şi
gimnazială în satul natal; Şcoala Normală din Bucureşti; Universitatea „C. I.
Parhon" din Bucureşti, Facultatea de Limba Română; profesor de limba
română la Liceul Buhuşi, apoi transferat la Bacău.
Din 1973, timp de douăzeci
de ani, funcţionează la Scoală nr. 19 („Al. I. Cuza") din Bacău, fiindu-i,
în perioada 1973-1988, ctitorul şi directorul ei principal care, în fruntea
unui colectiv didactic căruia îi valorifică cu măiestrie virtuţile pedagogice,
o plasează în topul şcolilor generale din urbe. Printre profesorii şcolii s-au
numărat Sergiu Şerban, Petre Isachi, Ioan Dănilă, Ioan Lazăr. În 1984
organizează cu fast sărbătorirea a 125 de ani de la înfiinţarea şcolii pe care
o conduce (fosta Şcoală Nr. 2), avându-i printre invitaţi, pe foştii elevi:
Solomon Marcus, Marcel Marcian, Emanoil Elenescu, Radu Beligan, Marius Mircu,
George Bălăiţă, Eugen Uricaru, Ovidiu Genaru, Eduar Covali ş.a. în perioada
1993-1999 ctitoreşte la Bacău una dintre cele mai moderne şcoli generale, „Ion
Creangă". La 1 ianuarie 1999 se pensionează, dar rămâne activ în sistemul
de învăţământ. Pentru întreaga sa activitate profesională primeşte titlul de
„profesor evidenţiat". Manifestă, în decursul a peste 40 de ani de
activitate, calităţi remarcabile de manager în domeniul învăţământului şi cel
cultural-ştiinţific (în calitate de secretar al Ş.Ş.F., filiala Bacău, timp de 6
ani; preşedinte al Consiliului Municipal al Organizaţiei Pionerilor din Bacău;
preşedinte al filialei judeţene a C.N. pentru U.N.I.C.E.F.; preşedinte al
Asociaţiei „Grigore Pascu" - Bacău; preşedinte al Consiliului consultativ
al I.Ş.J. Bacău,
din anul 2001.
Membru al Fondului Plastic
(1967-1968) şi fondatorul grupului „Penelul Alb" (cu expoziţii plastice în
Bacău, Suceava, Botoşani). Preocupări deosebite în domeniul filateliei şi, mai
ales, al maximafiliei, participând la două expoziţii filatelice, mondiale
(Thailanda şi SUA) şi la alte şase internaţionale până acum, fiind răsplătit cu
medalii şi premii. De-a lungul timpului a realizat şi expus serii de exponate,
unele cu statut de unicat naţional, cu tema „Portretul feminin în pictura
europeană", „Flori de seră şi de apartament", „Ornitologie-evoluţia
speciilor", „Istoria literaturii române de la origini până în prezent",
„Viaţa şi operra lui Mihai Eminescu",
„Istoria comparată a literaturii române".
Debutul publicistic în
„Viaţa studenţească" (1962). Debutul literar în vol. colectiv: "Semnul
că nu cunoaştem eclipsa", Bucureşti, 1978, cu poezie.
Colaborează cu „Informaţia Bucureştiului", „Zori noi", „Steagul
roşu", „Contemporanul" ş.a. Frecventează, în vremea studenţiei,
cenaclul facultăţii de filologie, împreună cu Mircea Ciobanu (coleg de grupă), iar la
Bacău, cenaclul cadrelor didactice.
Înfiinţează, în 1990,
revista „Convorbiri didactice", pe care o conduce în calitate ce director-editor. Revista „de limbă
română în învăţământul preuniversitar" ajunge în scurt timp naţională,
concurând „Limba şi literatura română pentru elevi" (Bucureşti) şi
„Excelsior" (Cluj-Napoca). Promovează în mod constant ideile noi ale Reformei
învăţământului de după 1990 în domeniul fascinant al
limbii şi literaturii române, devenind nu numai un instrument-didatic de lucru
pentru elevi, studenţi şi profesori, ci unul cultural-ştiinţific, cu colaboratori
de prestigiu din învăţământul universitar şi secundar.
Scrieri: „Dicţionar
de terminologie literară”. „100 concepte operaţionale pentru clasele: V-X”,
„Enciclopedia judeţului Bacău” –
ed. AGORA 2008
*********************************
prof. Mihai SEMENOV
văzut de C.I.POMPILIU
Autografe la aniversarea de 70 de ani. |
Despre
Mihai Semenov se spun, s-au scris multe cuvinte. Majoritatea i-au refăcut
destinul pedagogic. Am impresia că acesta este numai unul dintre chipurile
sale: cel vizibil. Am sentimentul că vocaţia de dascăl, hrănită de o pură şi
nealterată iubire a copilului, este o evidenţă ce porneşte (şi) din altă parte.
Dintr-o falie a timpului în care Mihai Semenov întruchipează un desen mai puţin
sigur, mai sinuos, dar, prin aceasta, mai artistic. In
această falie îl regăsim pe bucovineanul din Climăuţi -altfel. Cu
vigoarea, hotărârea, luciditatea omului „neplecat"
sub vremi, dar şi cu altceva, o
stare, un segment, poate rămas incomplet. Mihai Semenov a debutat cu poezii. A condus
un cerc de pictură: „Penelul
alb". Bucuria culorii o regăsim în colecţiile filatelice. In pasiunea pentru
maximafîlie şi cartofilie (cărţi poştale).
Fiinţa
socială (N-am întâlnit niciodată un om care să ştie mai repede şi mai adecvat
ce „rol" i se potriveşte fiecăruia, pe ce „limbă" trebuie
să-i vorbeşti) e hrănită de ceva mai ascuns, acolo unde e mai greu de ajuns.
Danemarca
este pentru mine una dintre ţările mirifice. E o poveste. Copenhaga e oraşul pe
care l-aş fi inventat. Sau Odense - locul în care, după apusul soarelui, un
bătrân cu fireturi şi un felinar în mână umblă pe străduţe. Pe la răspântii sau
lângă casa lui Andersen povesteşte în daneză şi engleză: despre case şi oameni
de altădată. Nu întâmplător, în această ţară s-a născut Iegea Jante. Pe scurt,
ea spune că niciodată nu trebuie să-ţi arăţi superioritatea (chiar dacă
hazardul? Ursitoarele? Ţi-au dăruit-o, scoţându-te din tipar). Poate de aceea
Mihai Semenov nu a prea vorbit despre sine. Despre un sens pe care, poate,
fiinţa sa a trebuit adesea, sub imperiul unor acţiuni, să-l convertească în
fiinţare.
De
exemplu, culorile - despre care Locke credea că sunt în sufletul nostru. Sau
cuvintele. Există în filosofia contemporană a limbajului această teamă (din
vremea lui Platon): în ce măsură găsim mijloace pentru a evita deturnarea
totdeauna posibilă a cuvintelor către scopuri personale sau violente.Mihai Semenov aparţine acelor oameni care cred că nu decidem asupra valorilor morale ale unui
act luând în considerare numai aspectul său exterior. Trebuie ştiut (ne-a
demonstrat-o Kant) pentru ce acţionează astfel. Moralitatea depinde de
dispoziţia interioară a voinţei, de intenţia ce determină acţiunea.
Sunt
oameni care stau sub semnul imaginaţiei creatoare, înţeleasă atât ca o formă de
bună stăpânire a realului, cât şi ca „funcţie
a irealului", ca ieşire
în afara sa către ceea ce nu este încă. Puterea de a trăi prin imagine trădează
libertatea spiritului, facultatea sa de a merge dincolo, de
ceea ce ne este dat. conceptul heideggerian de dasein înseamnă
deschidere spre fiinţă, depăşire a fiinţării. Literar, „a-fi-aici". A fi aici deschizându-se spre temporalitate. spre „ek-staz". Prin
şcoli, reviste, colecţii.
„Semeion":
semn. Umplere a distanţei dintre
sine şi sine, pe care filosoful din Copenhaga a numit-o existenţă.
Revista „13 PLUS” octombrie - decembrie 2007
Cetăţean de Onoare al comunei natale |
Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău |
DESPRE MODELE, PASIUNE ȘI ADEVĂR.
Buni prieteni şi colaboratori: dr.V.Neaga şi prof.M.Semenov |
Mărturisesc, de la început, că scriu aceste rânduri
cu mare emoție. Simt că pasiunea mea pentru maximafilie izvorăște aproape în
totalitate din relația cu dr. Valeriu Neaga fondatorul acestei ramuri din
filatelia română. Pasiunea pentru frumos, pentru artă în general, pentru
maximafilie în particular, într-un sens mai larg, se întâlnește mereu cu
predecesorii, cu pionierii în domeniu, cu modele inimitabile pe care natura
însăși le patronează. Dr. Valeriu Neaga a reușit nu doar să sintetizeze
experiențe anterioare, ci „să profesionalizeze“ strădaniile închinate ideii de
creație într-un domeniu oarecum marginal, asigurând un echilibru între
diferitele componente ale filateliei românești. Această cutezanță, în esență,
nobilă, a format mulți colecționari și, paradoxal, a declanșat o mișcare vie și
inedită, cu participări numeroase la
expoziții internaționale și mondiale. Dacă pentru Baudelaire pasiunea pentru
arta instituționalizată reprezintă o forță de invenție creativă, pentru
Montesquieu studiul unui domeniu oarecare constituie un remediu suveran contra
cotidianului facil, plictisitor. Râvna sădită și frământată de ilustrul patron al
Societății Române de Maximafilie ne-a adus nouă tuturor nu numai calea de
urmat, ci și un prestigiu de apărat. Probabil a fost predestinat ca în drumul meu spre
performanță în domeniu să mă întâlnesc cu personalități de primă mărime precum
dr. Valeriu Neaga, ec. Ioan Stănescu, ing. Constantin Dumitru, dr. Ioan Daniliuc
și, indirect, cu dr. Petru Pitea. La multele întâlniri, planificate sau
provocate, la clinicile Vitan sau Colțea, acasă la dr. Valeriu Neaga sau la ec.
Ioan Stănescu, totul părea simplu, poate prea simplu. Fără să ne dăm seama țineam
cont de crezul lui Emile Balzac precum că „puterea stă în muncă, iar pasiunea
înseamnă curaj și credință“. Comportamentul creativ al gazdelor năștea planuri
expoziționale, regulamente și, deseori, ilustrate maxime noi prilejuite de
aniversări, comemorări, alte evenimente. Mi-aduc aminte că niciodată nu s-a
făcut rabat de la calitate. Armonia grupului avea efecte directe în
armonizarea acțiunilor expoziționale ale
vremii.
Mă bucur că la marile manifestări filatelice
„Euromax“, „Balkanmax“ sau interțări, nu s-au semnalat niciodată nici un fel de
clivaj care să submineze autoritatea echipei de maximafilie, prestigiul căreia,
peste timp, a crescut, s-a perpetuat până astăzi.
prof. Mihai Semenov
membru fondator şi vicepreședinte
al Societății Române de Maximafilie
„Dr. Valeriu Neaga“
prof. Mihai Semenov
membru fondator şi vicepreședinte
La Atena 1995 |
Filozofia vieţii într-o felicitare primită de la dr. Neaga V. în anul 2000 |
Una dintre ultimile scrisori primite în anul 2003 |
În grup cu mari maximafilişti la EFIRO 2004 |
Admiraţia elevilor din com.Arbore la "Expomax Bacău 600" anul 2008 |
prof. M.Semenov la o "şedinţă de lucru" cu gen.(r) V. Doroş şi ing.M. Ceucă |