Doctorul Valeriu
Neaga
idolul existenţei
mele de maximafil.

Bacău , 14 noiembrie
1976. La Casa de Cultură a Sindicatelor avea loc o expoziţie
omagială organizată de filateliştii băcăuani. Se aniversau 25 de ani de la
prima expoziţie filatelică din judeţul Bacău, dedicată şi Zilei mărcii postale.
Preşedintele filialei Bacău a A.F.R. era col. Arghir Ioan. Intre cei 55 de
expozanti, am participat cu un exponat de maximafilie intitulat “Fauna pe
glob”. Devenisem membru al AFR încă din
1972 dar, această expozitie a însemnat debutul meu ca expozant cu o colecţie de
maximafilie. In mulţimea de lume prezentă la expoziţie l-am remarcat pe doctorul
Valeriu Neaga, venit la Bacău pentru a onora evenimentul. Era în fapt o
manifestare filatelică omagială care îi amintea de începuturile sale maximafile
la Bacău. Acum era deja un titan al maximafiliei mondiale. N-am îndrăznit
să-l abordez personal. S-a oprit la exponatul meu, a pus unele întrebări şi am
dat nişte răspunsuri care i-au scos un zâmbet ce părea a fi admirativ. După
vernisaj, un grup de mari filatelişti băcăuani il ivită pe Dr. Neaga la un
restaurant aflat in vecinătatea expoziţiei. Spre surprinderea mea, la un moment dat, dr.
Neaga se apropie de mine şi îmi spune : “nu vii şi Dumneta cu noi”?.
Aşa se
face că mă aflam în compania mai marilor filatelei băcăuane: Petre Huică, Gheorghe
Galben, Valeriu Zamfirescu, Constantin Hanu, Hary Rottman, Vasile Aramă şi alţii. Eram mai
tânăr ca vârstă decât cei prezenţi şi începător într-ale maximafiliei. Discuţiile
erau patronate, cum era şi firesc, de dr.Neaga. M-a uimit modul în care îi
privea pe interlocutori, calmul şi maniera extrem de civilizată în care li se adresa
şi fineţea, modestia cu care îşi promova ideile despre ceeace reprezenta
maximafilia în acea etapă şi cum vedea EL viitorul
fenomenului maximafil ca dezvoltare şi calitate. Mi-am exprimat şi eu anumite
opinii şi deziderate, cu o anumită reţinere şi decenţă, dată fiind postura mea
de debutant în domeniu. In mod spontan Dr.Neaga m-a intreabat: “Dumneata de
unde ai învăţat maximafilie”? Din studiul literaturii maximafile, i-am răspuns
eu. Literatura de specialitate, atât cât exista la acea dată în almanahuri
filatelice, în revista “Filatelia” şi în cataloagele unor expoziţii filatelice.
Dar cine scriseseră acele articole? In mare parte dr.Neaga precum şi alţi
corifei din generaţia sa, formaţi sub îndrumarea şi entuziasmul său. Intrebarea doctorului Neaga a sunat pentru mine ca o
apreciere, ca o confirmare că ştiam deja ceva maximafilie. Este evident că o încurajare
venită pentru un debutant de la Bacău din partea unei personalităţi din
domeniu, de certă valoare pe plan naţional şi internaţional, a însemnat o
serioasă motivaţie de a mă înscrie
definitiv pe tărâmul maximafiliei expoziţionale.
Începutul expoziţional la Bacău a maximafilistului Vasile Doroş |
Botoşani, 19-24 iunie
1984, Expoziţie Republicană de Maximafilie. O reuşită expoziţie
organizată de către botoşeneni sub coordonarea dr. Costică Dămăceanu şi Vasile
Arnăutu, maximafilişti cu renume la nivel naţional. Impresionant de mulţi
expozanţi şi multă lume venită din toată ţara. Eram membru în juriul care-l
avea ca preşedinte pe reputatul maximafilist col. dr. Tănase Daniliuc, preşedintele
Filialei AFR Iaşi. Ca
întotdeauna, dr.Valeriu Neaga onora expoziţia cu prezenţa
sa. Eram cazaţi la un mare hotel din localitate. In toiul unei atmosfere de
destindere dr. Neaga mă invită în camera sa la un ”pahar de vorbă”. Discuţiile
au pornit ca un schimb de opinii asupra reuşitei expoziţiei dar au căpătat
treptat un caracter mai personal şi au durat mai bine de o oră. Simţea nevoia
unor clarificări cu privire la impedimentele ce apăreau cu ocazia unor deplasări
ale sale la expoziţiile internaţionale. S-a dovedit mai tarziu că discuţia avută
i-a fost de folos. In acele momente de confesiune şi schimburi respectoase de
opinii, cineva bate la uşă. Dr. Neaga il invită să intre. Era tânărul
maximafilist Florin Frăsineanu din Timişoara. Cu un pachet de cărţi maxime cu
tema aviaţie îi adresează dr. Neaga rugămintea să-şi spună părerea despre calitatea
lor şi cum să-şi organizeze exponatul. Cu o eleganţă deosebită dr. Neaga îi
spune că ar dori să le văd eu mai întâi. Erau circa două sute de CM. A durat
ceva timp să fac o apreciere mai rapidă sau mai în detaliu a fiecărei CM şi în
final a modului de structurare a unui viitor exponat. In timp ce dr. Neaga îmi
urmarea opiniile personale, cu un calm desavârşit, fără nici o intervenţie în
discuţii, Frăsineanu ardea de nerăbdare să termin mai repede ce am de spus. In
final Frăsineanu îi spune doctorului Neaga, într-o notă de maximă condescendenţă:
“Domnule Doctor, eu am venit de la Timişoara până la Botoşani, străbătând ţara
pe o diagonală a ei pentru a vă cere sfaturile Dvs…” şi nu a mai continuat. O
frază memorabilă, ce nu o voi uita niciodată. Dr. Neaga îi răspunde cu o voce
calmă şi atitudine părintească: “Dragul meu, mai mult decât ţi-a spus Domnul
Doroş nu văd ce aş mai putea adăuga.” I-a făcut totuşi câteva precizări mai
ales cu privire la planul şi dezvoltarea subiectului în exponatul ce şi-l
dorea. Am rămas cu un sentiment de vinovăţie faţă de Florin Frăsineanu pentru că
nu putuse beneficia mai mult de sfaturile directe ale Dr.Neaga. Am devenit buni
prieteni chiar şi în relaţiile de familie, fapt care a atenuat sentimental meu
de culpabilitate. După plecarea colegului Frăsineanu din cameră dr.Neaga nu a
mai făcut niciun comentariu. Am înţeles însă că fusesem supus unui test de cunoştinţe
maximafile, fără să fi perceput din timp acest lucru, când dr.Neaga îmi spune: ”aţi
evoluat mult de la prima noastră întâlnire la Bacău”. Era un mod aparte prin
care dr. Neaga ştia să-şi observe urmaşii şi să-i încurajeze fără a crea
rolurile profesorului şi învăţăcelului. Era arta sa, inegalabilă, de a te face
pe tine să înţelegi că drumul spre succes este o dorinţă a maestrului. Şi
această dorin-ş îţi dădea forţa şi satrisfacţia de a o împlini.
![]() |
Elita maximafiliei româneşti în anul 1986 |
F.I.P. - la nivel înalt de la dreapta: J. Wolff-preşedinte FIP, V.Doroş-membru comisia MX, N. Rangos-preşedinte comisia MX a FIP |
Sibiu, capitala cultural
europeana 2007, Expoziţia bilaterală România–Luxembourg.
La 13 octombrie a celui an, un grup de
maximafilişti români semnau “actul de naştere” -Statutul- Societăţii Române de Maximafilie ”Dr. Valeriu
Neaga”, legiferat în acelaşi an la Judecătoria
Bacău, unde îşi are sediul social, loc stabilit cu voinţa expresă a urmaşilor dr.
Valeriu Neaga. Era prima asociaţie de maximafilie din lume, şi până în prezent
singura, care poartă numele unui maximafilist de renume, venerat în universul
maximafiliei şi filateliei mondiale. La evenimentul de la Sibiu era prezent şi domnul
Joseph Wolff, la acea dată preşedintele
Federaţiei Internaţionale de Filatelie (F.I.P.). Domnia sa a evocat
personalitatea doctorului Valeriu Neaga pe care l-a cunoscut personal şi în a cărui
epocă de glorie se forma ca maximafilist, pe atunci tânărul, Joseph Wolff. Prin
faptul că eu deveneam preşedinte fondator al Societăţii nou înfiinţate, alături
de inimoşi colegi maximafilişti din toată ţara, se împlinea dorinţa de recunoştinţă pentru ceeace doctorul Valeriu
Neaga făcuse pentru mine, pe parcursul meu maximafil.
General de brigadă (r) Vasile Doroş
"ENCICLOPEDIA JUDEŢULUI BACĂU"
![]() |
Pasiune, la biroul de lucru... |
Studii: şcoala profesională din Borzeşti-Bacău, liceul seral la Comăneşti. Şcoala
de ofiţeri de informaţii la Bucureşti (1964-1967) în paralel cu Facultatea de Drept la Bucureşti şi Iaşi; şef de
promoţie. Licenţa (1970) şi masteratul (1978) în drept internaţional la Universitatea
A.I.Cuza din Iaşi. Intre 1970-1973 a urmat cursuri de limba franceză şi
italiană.
Carieră: în anul 1967 şi-a început activitatea la Bacău, devenind expert în
probleme de contraspionaj, antiterorism şi analiză-sinteză. In anul 1980 este
scos din "rezerva de cadre" sub falsa motivaţie a existenţe unor rude
în Occident. După Revoluţia din 1989 a fost numit şeful Secţiei de informaţii
Bacău a S.R.I. (1991-1998). Spirit novator, analitic şi echilibrat, excelent
organizator, a creat o nouă instituţie de informaţii la Bacău pe baze
democratice, prin promovarea tinerilor, formarea ofiţerilor nou încadraţi, fapt
apreciat pozitiv de societatea civilă şi mass-media băcăuană. In 14 iunie 1990
s-a implicat, pe propriul risc, în prevenirea unei mineriade la Bacău,
preconizată de minerii din Comăneşti. In anul 1994 Asociaţia "23 Decembrie"
Bacău i-a acordat "Diploma în semn de preţuire pentru implicare directă în
Victoria Revoluţiei Române - Decembrie 1989". In anul 1995 a fost decorat
cu Ordinul "Meritul Militar clasa I" iar în anul 2000 a fost avansat
la gradul de General de brigadă (r).
Contribuţii culturale: pasiunea pentru literatură şi lecturi pe teme de istorie, pictură şi muzică,
îşi găseşte materializarea în filatelie, expunând în România, Ungaria, Franţa,
italia, Austria, Spania, Rusia, Turcia şi la sediul UNESCO din Paris colecţii filatelice
apreciate cu medalii de rang înalt. In anul 2005 a publicat ampla lucrare
bilingvă "George Enescu în constelaţia muzicii universale" desemnată
de către juriul Târgului Internaţional de Carte Românească de la Iaşi drept
"Cartea anului 2005" (premiul I) şi nominalizată de Academia Română
precum şi de Academia Mondială de Filatelie. A publicat articole consacrate lui
George Enescu în reviste din România, Franţa, italia şi Luxembourg. In anul
2006 Filarmonica "Mihail Jora" din Bacău i-a acordat "Diploma de
onoare în semn de preţuire pentu contribuţia adusă la susţinerea şi afirmarea
valorilor muzicale". Este membru activ al unor renumite asociaţii
filatelice din Franţa, Italia şi Germania, membru fondator al Academiei
Mondiale de Filatelie, preşedinte fondator al "Societăţii Române de
Maximafilie Dr.Valeriu Neaga" cu sediul în Bacău şi reprezentant al
României la Federaţia Internaţională de Filatelie.
------------------------------------------------------------------
CURRICULUM VITAE FILATELIC
CURRICULUM VITAE FILATELIC
Responsabilităţi filatelice
·
Filatelist
in Federatia Filatelica Romana (FFR) din 1972,
· Membru de Onoare a FFR – din 18.02.2012,
· Membru in Comitetul director al Asociaţiei filatelice “Grigore Pascu” din Bacău,
· Membru de Onoare a FFR – din 18.02.2012,
· Membru in Comitetul director al Asociaţiei filatelice “Grigore Pascu” din Bacău,
·
Membru al Asociaţiei Italiene de Maximafilie (A I M),
·
Membru al Asociatiei germane
“Motivegruppe Musik – c.V.” – Berlin,
·
Membru
fondator al Asociaţiei Filatelice
Franco-Română,
·
Ex-membru activ al Academiei Europene de Filatelie,
· Membru fondator al Academiei Mondiale de Filatelie,
· Membru fondator al Academiei Mondiale de Filatelie,
·
Presedinte
fondator al Societăţii Române de Maximafilie „ Dr. Valeriu Neaga ” si
presedinte al Consiliului director al Societatii,
· Presedinte al Comisiei de maximafilie a Federatiei Filatelice Romane;
· Mebru de Onoare al „Les Maximaphiles Francais”(MF) din 2008,
· Ex- membru în Biroul Comisiei de Maximafilie a Federatiei Internationale de Filatelie (FIP).( 2008-2012)
· Presedinte al Comisiei de maximafilie a Federatiei Filatelice Romane;
· Mebru de Onoare al „Les Maximaphiles Francais”(MF) din 2008,
· Ex- membru în Biroul Comisiei de Maximafilie a Federatiei Internationale de Filatelie (FIP).( 2008-2012)
Distinctii filatelice
· Atestat ca membru de juriu treapta III, II, I, in specialitatea maximafilie şi filatelie tematică în 1988,
· Reconfirmat pe pozitia mentionata mai sus in anul 2004,
· Distins cu Diploma de Onoare si Insigna de Aur a F.F.R.-1983
· Atestat ca membru de juriu treapta III, II, I, in specialitatea maximafilie şi filatelie tematică în 1988,
· Reconfirmat pe pozitia mentionata mai sus in anul 2004,
· Distins cu Diploma de Onoare si Insigna de Aur a F.F.R.-1983
Colectii de maximafilie
· GEORGE ENESCU in suita marilor muzicieni europeni,
· MOZART – miracolul de la Salsbourg,
· BEETHOVEN – titanul de la Bonn,
· VERDI – secvenţe din viaţa şi opera sa,
· Femeia si muzica clasica,
· Impresionismul in pictura,
· Romani celebri in Franta
· Câini de vânătoare,
· Câini de pază, utilitari şi de companie,
· Câinele „Ciobănesc german”,
· Din lumea pisicilor.
· GEORGE ENESCU in suita marilor muzicieni europeni,
· MOZART – miracolul de la Salsbourg,
· BEETHOVEN – titanul de la Bonn,
· VERDI – secvenţe din viaţa şi opera sa,
· Femeia si muzica clasica,
· Impresionismul in pictura,
· Romani celebri in Franta
· Câini de vânătoare,
· Câini de pază, utilitari şi de companie,
· Câinele „Ciobănesc german”,
· Din lumea pisicilor.
Studii si publicatii de nivel
european asupra maximafiliei,
· elaborarea şi publicarea lucrării “George Enescu în constelaţia muzicii universale” , declarata „ Cartea anului 2005 „( premiul I ) la Targul International de Carte Romaneasca de la Iasi, nominalizată in 2005 de catre Academia Română şi Federatia Europeana de Filatelie, aperciata de catre Academia Europena de Filatelie, precum si in mass-media romana si presa de specialitate din Europa, medaliata cu Argint si Vermeil la expozitii internationale si mondiale de la Salzbourg, Malaga, Praga, Bucuresti.
· elaborarea şi publicarea lucrării “George Enescu în constelaţia muzicii universale” , declarata „ Cartea anului 2005 „( premiul I ) la Targul International de Carte Romaneasca de la Iasi, nominalizată in 2005 de catre Academia Română şi Federatia Europeana de Filatelie, aperciata de catre Academia Europena de Filatelie, precum si in mass-media romana si presa de specialitate din Europa, medaliata cu Argint si Vermeil la expozitii internationale si mondiale de la Salzbourg, Malaga, Praga, Bucuresti.
·
articole de cultură – maximafilie în presa filatelică din
România, Franţa, Italia şi Luxemburg
Participari expozitionale
· 51 expuneri de colecţii – începând din 1976 în spaţiul naţional românesc,
· 17 participari în Austria, Cehia, China, Franţa, Israel, Italia, Rep. Moldova, Rusia, Spania,Turcia, Ungaria si UNESCO-Paris,
· medalii în rang de: A, GA, V, GV, OR , (S, LS, V, LV, G),
· Organizator de expoziţii, simpozioane si colocvii filatelice.
Participari expozitionale
· 51 expuneri de colecţii – începând din 1976 în spaţiul naţional românesc,
· 17 participari în Austria, Cehia, China, Franţa, Israel, Italia, Rep. Moldova, Rusia, Spania,Turcia, Ungaria si UNESCO-Paris,
· medalii în rang de: A, GA, V, GV, OR , (S, LS, V, LV, G),
· Organizator de expoziţii, simpozioane si colocvii filatelice.
---------------------------------------------------------------
O CARTE PENTRU
O CARTE PENTRU
ISTORIA MAXIMAFILIEI
"Stimate cititorule, ai în mână o carte deosebită; de fapt, nu una, ci mai multe în una. ...
Cartea asta e mai mult decât atât: e un album de artă. O operă de artă ea însăşi. Prin idee - o idee originală, inedită-, prin conţinut, prin realizare grafică şi tipografică. Cartea este şi un preţios dicţionar iconografic. O sută nouăzeci de muzicieni din Europa şi America, acoperind mai mult de patru secole de muzică universală, ne sunt prezentaţi cu date pertinente despre naţia, locul, viaţa şi opera lor...
Cel ce ţine în mână acest album este un iubitor de frumos - fie meloman, bibliofil ori filatelist. Cititorul se întâlneşte aici cu filatelia ca mijloc de expresie. Dacă prin artă tindem spre mai bine, cum o spunea marele nostru compozitor George Enescu, cu siguranţă prin filatelie tindem spre artă..."
extras din "EXODIU" ,
prezentat de muzicologul şi criticul muzical
Petre CODREANU
![]() |
Coperta albumului |
Albumul a fost primit cu entuziasm de specialişti şi a fost prezentat în numeroase publicaţii din Europa.
Un amplu articol poate fi lecturat pe site-ul "Les Maximaphiles Français" folosind link-ul:
Tema a fost tratată şi în revista L'ÉCHO DE LA TIMBROLOGIE, FÉVRIER 2006, no.1793 într-un amplu articol reprodus mai jos:
pag 80 |
pag 81 |
pag 82 |
pag 83 |
"Cartea anului"
la Salonul Internaţional de Carte Românească de la Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu