Pentru a obţine o imagine mărită, faceţi "click" pe butonul dreapta al mouse-lui pe oricare imagine şi apoi alegeţi obţiunea: "deschide legătura în filă nouă"...

Virgiliu MOROIANU, corabia cu catargele rupte...

Cu toate pânzele sus, Sus la reîntâlnirea cu dr. Valeriu Neaga

Negociam cu bunul nostru coleg maximafil Virgiliu Moroianu modalitatea de a-mi transmite câteva mărturisiri despre relaţia filatelică cu dr. Valeriu Neaga şi dovezi ale prieteniei lor speciale când, fatalul uragan al morţii l-a răpit dintre noi pentru a-i duce corabia spre veşnicie, către întâlnirea de noi nevăzută cu Cel care-l aştepta deja în Ceruri...                         
Am primit doar o fotografie pe care Virgiliu Moroianu o considera simbolică pentru relaţia cu prietenul său; este imortalizarea unei simbolice strângeri de mână, gestul suprem al reciprocei preţuiri dar, şi a reîntâlnirii din Altă Lume...
Este greu, foarte greu acum, când sufletu-i este încă pe drum, să adun mărturisirile răposatului dar, în semn de respect, să reproducem măcar câteva semne ale vastei activităţi filatelice şi maximafile a celui care a fost VIRGILIU MOROIANU.
Premiere la "EUROMAX '74" - Bucureşti 1974
UN CURRICULUM VITAE, DIN INIMA SOŢIEI VICTORIA...

sursa foto: http://www.telegrafonline.ro
Moroianu R. Virgiliu s-a nascut la 12. 01.1932, in orasul Constanţa. Clasele I-VIII le-a făcut în Constanţa , iar Liceul teoretic l-a absolvit în Râmnicu - Vâlcea..  In anul întâi de facultate, în anul 1951 când deja începuse cursurile, a fost încorporat ca militar în termen.
Din 14.11. 1951 - 23.o8. 1955 a fost elev la Şcoala Militară de Topografie, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, cu specialitatea   topografie. La 22.08.1955 i s-a acordat gradul de locotenent.
Din 22.O8.1955 până la 02.02.1990 a fost ofiţer în Secţia Cartografie  şi doc. nautice în U.M.02133 Constanţa . In timpul activităţii ca ofiţer a primit mai mult de 12 ordine şi medalii pentru activitatea depusă. La 22 .10. 1958 s-a căsătorit cu Chiriac Victoria , de profesie contabilă. La 25.12.1959 au avut un băiat pe care l-au numit Marcel-Cristian. Băiatul a terminat T.C.M. în oraşul Bucureşti , devenind inginer.
La 02.02.1990 a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel şi funcţie de Comandor.
A decedat la o7.12.2013, şi este înmormântat la Cimitirul Central din Constanţa.
In timpul vieţii a depus o intensă activitate în cadrul A.F.R. Constanţa, fiind o perioadă  preşedinte la acestă asociaţie, apoi "Preşedinte de onoare". A organizat mai multe expoziţii de filatelie şi cartografie în ţară iar unele au avut şi participare internaţională. A trimis exponate şi la expoziţii internaţionale. Pentru exemplificare, voi enumera medaliile primite ca preţuire a calităţii exponatelor:
-  EXPOZIŢIA  FILATELICĂ OMAGIALĂ CRAIOVA 17.09 1978. Expofil Dolj '78. Filiala A.F.R. Dolj, la 20 de ani de activitate 1958-1975. Medalie de argint.
- EXPOSITION MAXIMAPHILE BILATERALE FRANCO -ROUMAINE-PARIS 14-15 X. 1972. Medalie de bronz pe care este gravat numele V. Moroianu.
-ASOCIAŢIA FILATELIŞTILOR TOMIS-CONSTANŢA  1958-1998 - 40 de ani. Medalie de argint.
- FILATELISTYCZNA  KRAJOWA WYSTA WA   MARFIL.COMEMORATIVE 1974. Gravat V. Moroianu.
- Expoziţia Republicană de Maximafilie. Ploeşti 1976. In întâmpinarea centenarului  independenţei. Medalie de bronz. Gravat numele V. Moroianu.
- EXPOZIŢIA FILATELICĂ NAŢIONALĂ 1974. 30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă( 1944-1974) Medalie de argint, gravat V. Moroianu.
- EXPOZIŢIA DE MAXIMAFILIE CONSTANŢA 1977, participare Belgia, Luxemburg , România CONSTANŢA 1977. Centenarul independentei Romaniei 1877-1977, Medalie de bronz,Gravat numele V.Moroianu.
- EXPOZIŢIA FILATELICĂ   EXPO-FOTBAL BRAŞOV 1978 cu participare internationala. Bronz, gravat V. Moroianu.
- BALCANFILA 6 BEOGRAD 77 JUGOSLAVIA  MEJDUNARODNA FILADELLISTICKA  IZLOZBA BALKANSKIH MAXIMAPHILES  ZEMALIA BELGES . Argint gravat Moroianu V.
- A II-a  EXPOZIŢIE REPUBLICANĂ de filatelie tematica. Brasov 08.04.1979. Cumidava- Rasnov. Bronz.
- EXPOZIŢIA FILATELICĂ ROMÂNIA- POLONIA-IASI "85-26 Mai-2 Iunie 1985. Bronz.
MAGYAR- roman- carte- Maximun kiallitas 1985 BUDAPEST . Bronz, gravat Moroianu Virgiliu.
- EXPOZITIA REPUBLICANA de maximafilie Cluj Napoca. 9 Mai 1985. Ziua Victoriei 9 Mai 1945. Bronz.
- A.F.R. FILIALA CONSTANTA . 25 de ani de activitate 1958-1983 ,bronz.
BELGISCHE MAXIMAFIELEN v z w d 1980 - bronz.
- Institutul Roman de Cercetari Marine. 25 de ani de activitate. Constanta 1970-1995. bronz.
- Asociatia Filatelistilor din Brasov . Expozitia nationala de Maximafilie Brasov 1990.
- Societatea Romana de Filatelie Tematica  si Maximafilie, Brasov 1990- argint.
- CENTENARUL Filateliei Maritime Comerciale Romane 1895-1995. Serviciul Maritim Roman 100 ani. Pachebotul " Regele Carol". Constanta 15-30 august 1995 . Bronz.
- MUNICIPIUL TURNUL -SEVERIN 1850 ani (121-1971). Bronz.
- BIENALA de FILATELIE POLARA si MAXIMAFILIE    14-22 August 1992 cu participare internationala. Bronz
- Expozitia filatelica, nationala "88.  130 de ani de la prima marca postala Romaneasca  1858-1988. Bronz.
- 30 de ani de la infiintarea Asociatiei Filatelistilor din Romania . Argint. 
- A.F. din R.S.Romania 1958-1978. Nationala 1978 Bucureati. 12.XI..1978 .Confera pentru exponatul "Printre sute de catarge". Clasa tematica. Medalie de VERMEIL cu pr. spec. Bucuresti 19.XI.1978.
- A.F. din R.S. Romania, Nationala 1978 . Bucuresti noiembrie 1978. Diploma conferita pt. exponatul " Marina in filatelie" Clasa lit.filat.Medalie in rang de bronz. Bucuresti 19.XI. 1978.
- A.F. din R.S. ROMANIA . Filiala Constanta. Expozitie internationala de Filatelie Tematica Marina 1979 Constanta . 3-17 August 1979. Diploma pentru medalie in rang de VERMEIL pt. exponatul "Printre sute de catarge".
- A.F.R., SOCFILEX Bucuresti 28.X.1979 . Exponatul "Printre sute de catarge", diploma in rang de medalie de argint.
- A.F.R. Filiala Bacau . Expozitia bilaterala de maximafilie R.S. Romania-R.P.Ungaria Pentru exponatul "Evolutia navei", diploma in rang de aur. Bacau 13-27. XI. 1983.
- A.F. din R.S.R. Diploma si medalie in rang de VERMEIL pentru exponatul "Printre sute de catarge", clasa tematica. Bucuresti 22.XII. 1983.
Victoria Moroianu
******************************* 
RELATARE DIN CARTEA DOMNULUI DR. IOAN DANILIUC
click dreapta mouse si deschideti in fereastra noua
*********************************************************************

Speranţa în faptul că filatelia nu va deveni un hobby de refugiu lăuntric al fiecăruia a înviat după ce am simţit din plin spiritul de grup al colegilor din Constanţa. Evenimentul tragic al despărţirii pe vecie de dragul prieten Virgiliu Moroianu a constituit un motiv de mobilizare colegială şi am primit noi mărturii ale amplei activităţi a celui trecut la cele veşnice. Mulţumesc cu toată consideraţia colegilor Radu Cornescu, Valeriu Avramescu, Nicolae Istrate şi Marinel Chiriac pentru amabilitatea cu care mi-au transmis materiale conexe subiectului. Reproducerea ultimului articol scris de răposatul Virgiliu Moroianu şi găzduit de revista „Magazin de filatelie, cartofilie şi numismatică” în numărul 126-127 din 2013 este un ultim omagiu dedicat prietenului nostru plecat la reîntâlnirea, în veşnicie, cu dr. Valeriu Neaga.

"PASIUNEA NOASTRĂ, FILATELIA".
ASOCIAŢIA FILATELIŞTILOR „TOMIS" LA a 55a ANIVERSARE
(18 August 1958 - 18 August 2013)

autori: Virgiliu MOROIANU, Titu NICOLESCU, Gabriel Octavian NICOLAE

Era prin anul 1968, când am văzut la Casa Armatei din Constanţa o expoziţie frumoasă de filatelie. Cu această ocazie am aflat că la Constanţa există Filiala Constanţa a Asociaţiei Filateliştilor din România, care ar avea sediul pe undeva pe strada Niculae Titulescu, mai jos de Geamie. Acolo, într-o cămăruţă mică, i-am întâlnit pe Tiberiu Petrilla şi pe Emeric Klein. Am devenit membri şi am fost informaţi că şedinţele de schimb filatelic se ţin în fiecare duminică într-o sală de la Baia Comunală. După o participare de mai multe şedinţe de schimb filatelic, a avut loc Adunarea Generală a Filialei şi alegerea noului comitet de conducere, care a ales ca preşedinte pe profesorul Ion Zaharia, ca secretar pe Tiberiu Petrilla, la financiar pe Nicolae Bălteanu, membri Tiberiu Vlad, Virgiliu Moroianu ş.a. Mişcarea filatelică din Constanţa are o istorie îndelungată. Din aceasta am reţinut datele cele mai semnificative: La 18 august 1958 a luat fiinţă Filiala Regională Constanţa a Asociaţie Filateliştilor din România (AFR), care mai târziu s-a transformat succesiv în Filiala judeţeană Constanţa a AFR şi, după anul 1990, în Asociaţia Filateliştilor „Tomis" Constanţa, care se va afilia la Federaţia Filatelică Română (FFR). În anul 1958, 34 de filatelişti entuziaşti au hotărât înfiinţarea Filialei Constanţa a AFR. Numărul filateliştilor, membri din asociaţia noastră, a crescut repede la 2000, ajungând apoi la peste 3000 - maturi, tineri şi copii. Dar să facem apel la documentele vremii, care consemnează că în anul 1894 în magazinul de manufactură Enciu Iordanov din Constanţa funcţiona o secţie de filatelie. Din anul 1890 la Constanţa activa primul grup de filatelişti condus de N. Mincev. La 8 martie 1900 apare primul număr al ziarului timbrologic şi literar Timbru" sub direcţia lui I. Mantu. în anul 1921 se deschide „Biroul filatelic N. Frangopol", în incinta debitului de tutun Tatoiu din Strada Carol, colţ cu Bulevardul Regina Maria. Câţiva ani mai târziu, în anul 1927, ia fiinţă Clubul Filatelic Internaţional „Dobrogea", sub conducerea lui Dimitrie Mincev, apoi în anul 1930, Casa de Bancă „Frenghian" înfiinţează la Constanţa un birou de filatelie. Anii au trecut şi a trebuit să se suporte urmările grele ale războiului. După ce vremurile au revenit la normal, viaţa filatelică îşi reia cursul, pe plan naţional, cât şi pe plan local. În anul 1947 ia fiinţă primul cerc filatelic pe lângă Sanatoriul PTT, sub auspiciile Direcţiei Generale a Poştelor Bucureşti. La 15 iulie 1952 se organizează la Constanţa prima expoziţie filatelică, apoi la 20 august 1954 apare primul plic filatelic ocazional al unei expoziţii filatelice, urmat, la 5 octombrie 1957, de realizarea primei ilustrate maxime cu marca poştală Ovidiu. La data de 10 iunie 1958 ia fiinţă, la Bucureşti, Asociaţia Filateliştilor din România (AFR), la constituirea căreia participă şi o delegaţie a filateliştilor constănţeni formată din profesorul Ion Zaharia şi actorul Mircea Psatta. Odată cu constituirea AFR, activitatea filatelică din Constanţa creşte rapid. La data de 12 iulie 1958 patru exponate aparţinând filateliştilor maturi din Constanţa participă la expoziţia filatelică „Bucureşti 1958". Ca o consecinţă firească a creşterii mişcării filatelice, la 18 august 1958, treizeci şi patru de filatelişti maturi hotărăsc înfiinţarea Filialei Constanţa a AFR. Cu această ocazie se alege şi primul comitet de conducere, având ca preşedinte pe profesorul Ion Zaharia şi ca secretar pe actorul Mircea Psatta. În luna noiembrie a aceluiaşi an, filateliştii constănţeni participă la prima expoziţie filatelică internaţională „Centenarul mărcii poştale româneşti".

Prima expoziţie filatelică organizată de către Filiala AFR Constanţa a fost deschisă la 30 decembrie 1958. Din acest an a intrat în tradiţie preocuparea de a se organiza manifestări filatelice intitulate „Litoral", „Cutezătorii", „Serbările Mării" şi „Ziua Marinei". O manifestare deosebită a fost preocuparea pentru organizarea expoziţiilor trilaterale „ABC", cu filateliştii din oraşele Arad, Botoşani sau Braşov ş.a. Expoziţiile au fost prezentate pe rând în oraşele menţionate. Expoziţii filatelice itinerante au fost prezentate publicului din staţiunile estivale şi din principalele oraşe din judeţ: Mangalia, Medgidia, Năvodari sau Cernavoda. Expoziţia filatelică cu participare internaţională „Tomis '75" a prezentat publicului exponate din zece judeţe din ţară şi din oraşele înfrăţite cu Constanţa: Boulogne sur Mer (Franţa), Turku (Finlanda), Varna (Bulgaria), Odessa (URSS), Gdansk (Polonia). La Mamaia a fost organizată Prima expoziţie de maximafilie „Mamaia '67". A doua expoziţie filatelică la nivel internaţional, „Tomis '78", a avut loc cu participarea oraşelor: Sulmona (Italia), Turku (Finlanda), Odessa (URSS) şi Varna (Bulgaria) şi a fost organizată la Constanţa în sala mare a complexului sportiv „Flămânda". Pentru a întâmpina un eveniment de mare importanţă pentru români „Centenarul Independenţei de Stat a României 1977”, în anul 1976 s-au organizat două expoziţii filatelice; prima, Expoziţia Interjudeţeană cu participarea filateliştilor din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, a doua, Expoziţia Republicană de Maximafilie, la care au fost prezentate 131 de exponate din întreaga ţară. În continuare, în aceeaşi sală a fost organizată Expoziţia Trilaterală de Maximafilie România - Belgia - Luxemburg. Iniţiativa unui grup de filatelişti, sprijiniţi de comitetul filialei, de a organiza prima expoziţie tematică „ Marina "77" şi a primului Simpozion cu aceeaşi temă a fost de bun augur şi un prilej de a se organiza şi pe viitor expoziţii cu tematică marină. La simpozion, în urma discuţiilor purtate, participanţii au propus înfiinţarea Grupării de Filatelie Tematică Marină, prescurtat GFM. Participanţii la simpozion au ales un comitet provizoriu care să se ocupe de realizarea Statutului GFM şi de posibilitatea editării unui buletin informativ prin care să se popularizeze filatelia tematică marină, în anul 1979 se organizează Expoziţia ,,Marina 1979" şi se ţine al doilea simpozion cu tematică marină. Participanţii la simpozion au hotărât ca publicaţia de popularizare a filateliei tematice să fie denumită Buletinul de filatelie tematică „MA­RINA", iar preşedintele grupării a fost ales Comandorul Titu Nicolescu, urmând ca de apariţia buletinului să se ocupe Virgiliu Moroianu şi Tiberiu Petrilla. Au urmat expoziţiile Marina 82, 84, 86, 92 cu participare interjudeţeană şi „Exfimar "80" şi „Exfimar "88", la care au participat filatelişti din oraşele înfrăţite  cu municipiul Constanţa.
Împlinirea a 2500 de ani de existenţă şi 2250 de ani de la atestarea istoriografică a Cetăţii Tomis, precum şi împlinirea a 500 de ani de la descoperirea Lumii Noi, au permis organizarea de expoziţii filatelice omagiale. Cu aceste ocazii s-au emis cataloage, plicuri ocazionale şi cărţi poştale de maximafilie. De reţinut că primele exponate de cartofilie au fost prezentate la expoziţia filatelică „Marina 86". în anii în care nu s-au organizat expoziţii „Ma­rina", sau chiar în acelaşi an, în paralel, s-au organizat expoziţiile tradiţionale „Litoral" sau „Serbările Mării" şi expoziţii comemorative la care s-au prezentat exponate de mare valoare........ Fără îndoială, cel mai mare şi semnificativ mediu de popularizare a exponatelor cu tematică marină a fost şi este apariţia încă din anul 1978 a Buletinului de filatelie tematică „MARINA", care a ajuns anul acesta la a 70-a apariţie şi a publicaţiei „Magazin de filatelie, cartofilie şi numismatică", care a depăşit de mult nr. 120. Sunt două publicaţii realizate de colecţionarii constănţeni şi cu o participare substanţială a unor filatelişti de marcă din România şi din străinătate..... Activitatea Asociaţiei Filateliştilor „Tomis" este mult mai amplă. Am precizat că la realizarea acestor activităţi şi-au adus contribuţia toţi filateliştii. Acum, la a 55-a aniversare vom da pentru început doar numele celor care au făcut parte din colectivele de conducere în ordinea: preşedinte, vicepreşedinte, secretar, financiar: în anii 1958-1960: Ion Zaharia, Virgil Gafencu, Mircea Psatta, Mircea Stoica; 1960-1962, Gheorghe Grujdin, Tiberiu Petrilla, Mircea Stoica; 1962-1964: Alexandru Pop, Simion Tavitian, Magdalena Buzduceanu, Gheorghe Spătaru; 1964-1967: Vică Giuglan, Teodor Rusian, Marin Gheorghe, Nicolae Bălteanu; 1967-1968: Ion Zaharia, Virgil Gafencu, Ruxandra Delegeanu, Gheorghe Mungiuri; 1968-1969: Ion Zaharia, Virgil Gafencu, Tiberiu Petrilla, Gheorghe Stoianovici, 1969 - 1987: Ion Zaharia, Virgiliu Moroianu, Tiberiu Petrilla, Nicolae Bălteanu (Traian Lucaci); 1987-1989: Simion Tavitian, Alexandru Brugner, N. Constantin (din partea Direcţiei Judeţene de Poştă Constanţa) şi alte persoane care nu aveau legătură cu filatelia; 1990-1994: Virgiliu Moroianu, Doru Ionescu, Nicolae Istrate, Dan Mihail -vicepreşedinţi, Nicolae Bălteanu secretar, Mihai Bogdan financiar; 1994 - 2008 : Simion Tavitian, Mihai Bogdan, Nicolae Bălteanu; 2008 - 2013: Gabriel Octavian Nicolae, Gheorghe Stănescu, Nicolae Bălteanu, Mihai Bogdan. Ca urmare a activităţii îndelungate şi pentru rezultate deosebite în activitatea filatelică au fost declaraţi preşedinţi de onoare Ion Zaharia (1990), Virgiliu Moroianu (1996), secretar de onoare Tiberiu Petrilla, membri de onoare Titu Nicolescu, Francisc Hosciug, Valeriu Sima. Trebuie de asemenea menţionat faptul că filateliştii constănţeni au fost distinşi cu diplome şi medalii în rang de aur, vermeil, argint, bronz argintat sau bronz la expoziţiile naţionale, republicane sau internaţionale din ţară, sau din străinătate. Ce păcat că generaţiile noastre care au avut pasiunea de a colecţiona s-au dus rând pe rând.
Dintre cei care au făcut cu adevărat filatelie mai sunt doar câţiva: între care amintesc pe Valeriu Sima, Valeriu Vasile, Nicolae Bălteanu, Nicolae Istrate, Adrian Mătase, Filaret Sântion, Victor Codreanu. În amintirea celui care a fost un preşedinte deosebit, actualul comitet de conducere al Asociaţiei Filateliştilor ,,Tomis" -Constanţa a denumit clubul nostru „Simion Tavitian". Ca urmare a tehnicilor noi: televiziune, internet, automobile moderne, pasiunea de a colecţiona şi chiar de a citi o carte sunt tot mai rare însă, la clubul nostru activează o grupare de cartofilie puternică, care conform tradiţiei, organizează expoziţii de cartofilie. Membrii marcanţi ai grupării cartofile sunt: Gabriel Octavian Nicolae, Gheorghe Stănescu, Victor şi Daniel Codreanu, Oana şi Radu Cornescu, Valeriu Avramescu, Lică Mihalache, Cristian Baias, Mihnea Zigarov, Costel Datcu. Trebuie să îi amintim şi pe cei de curând dispăruţi - ing. Viorel Ovidiu Lipovan şi dr. Gheorghe Andreescu….. Pentru informarea corectă şi curentă a filateliştilor din Constanţa cât şi din întreaga ţară, AF „TOMIS" a iniţiat legături cu filateliştii din diferite oraşe: La Arad cu Cornel Telecan; la Alba lulia cu Gheorghe Hendrea; la Botoşani cu prof. Arnăutu sau dr. Costică Dămăceanu; la Braşov cu Dan Vintilă; la Bucureşti cu dr. Valeriu Neaga, ing. Dumitru Constantin sau Ion Stănescu; la Iaşi cu col. dr. Tănase Danieliuc….. Filatelia este o enciclopedie deschisă la toate paginile sale!
Bibliografie:
Virgil Moroianu - ''Amintiri, amintiri" editura Muzeului Marinei Române 2012
Simion Tavitian - "Dobrogea, tărâmul dintre ape" editura Ex Ponto 2005
Colecţia Buletinul Filatelic "Marina"
Colecţia revistei "Magazin de Filatelie, Cartofilie şi Numismatică"
*******************************************

Comentariu dl. Marinel Chiriac:
Un mare colectionar al tematicii " Marina" din Romania .
A fost "motorul" infiintarii Gruparii de Filatelie Tematica Marina din Constanta
si pentru multi ani redactor -sef al publicatiei " Buletinul Marina " .
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !

Un comentariu:

  1. Un mare colectionar al tematicii " Marina" din Romania .
    A fost "motorul" infiintarii Gruparii de Filatelie Tematica Marina din Constanta si pentru multi ani redactor -sef al publicatiei " Buletinul Marina " .
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !

    RăspundețiȘtergere